Cvametlâng

Al treilea trip al meu ... nu am cuvinte ... pur şi simplu nu am cuvinte ... nu îmi vine să cred că s-a întâmplat ... nu îmi vine să cred că aşa ceva se poate întâmpla. Îţi poate părea că exagerez, dar ceea ce am simţit/văzut ... speechless!

So, m-am dus în altă cameră faţă de celelalte două ori, m-am aşezat şi am stat vreo 15 minute să îmi fac curaj să fumez. Ideea e aşa: toate cele 3 tripuri se leagă, unul îl continua pe celălalt. Dacă în primul am fost dezorientată, nici nu am ştiut ce s-a întâmplat cu mine, în al doilea mi-am dat seama că, de fapt, eram absorbită de cameră, atunci în acesta, al treilea, eram gata una cu camera în care mă aflam, asta fără niciun avertisment. So, nu ştiu câte fumuri am apucat să trag. Ştiu că nu am apucat să trag tot ca mă luase deja. După primul fum deja mă simţeam străină de ceea ce făceam, trebuia să mă concentrez ca să pot fuma în continuare. Apoi am pus bongul jos repede şi cred ca m-am lăsat pe pat pe o parte. Apoi negru, nu ştiu ce a fost, dar nu îmi amintesc nimic ... şi, dintr-o dată am devenit conştientă de "mine" şi auzeam, nici nu ştiu cum să-i numesc, erau ei, erau mulţi, auzeam moleculele/atomii din cameră care încercau să mă convingă să revin, să nu plec. Presupun că am fost una cu camera, dar că m-am desprins şi ei încercau să mă convingă să vin înapoi. Chestia scary e că, dacă data trecută simţeam cum camera vrea să mă absoarbă, de data asta mă absorbise deja şi eu am vrut să mă desprind.

Ei îmi vorbeau, deci, dar eu încercam să îi conving că greşesc, că locul meu nu e acolo, că, de fapt, fratele meu din cealaltă cameră o poate demonstra. Deci, încercam să ajung la el, de aia mă ridicam. Când m-am referit la fratele meu, am folosit toţi cuvântul cvametlâng. Nu mă întreba ce înseamna. Habar nu am. Oricum ei vorbeau o limbă necunoscută, dar eu o întelegeam. Noi eram altceva. Nu mai ştiu cuvântul. Nu l-am scris, l-am uitat. Cvametlângul era fratele meu, dar ei spuneau că era şi el o parte din camera, un colţ care se numea aşa. So, îmi era greu să mă ridic, era ca şi cum aş fi tras o faţa de masă, ca şi cum mă rupeam din decor, din cameră. TV-ul era aprins. Şi el era de partea lor, dar, la un moment dat m-a ajutat pentru că eu gandeam ceva, dar nu puteam vorbi şi vorbea TV-ul pentru mine. Chestia e că ei erau convingători. Am început să mă îndoiesc că ceea ce voiam eu să fac era bine. Tindeam să le dau dreptate, dar ceva mă facea să continui să mă ridic. Oricum, mi-era teamă că mă voi trezi într-o casă străină, unde nu cunosc pe nimeni, asta dovedind că mă înşelam şi că ei aveau dreptate. Eram foarte dezorientată. Mai să cred că eram o particulă din cameră.

Am reuşit să mă rup şi am pornit ameţită spre camera unde era fratele meu. Când l-am văzut, m-am mai liniştit. Am început să caut cu febrilitate nişte foi şi un marker să notez cuvintele noi, să nu le uit. Apoi am revenit în camera cu pricina. Am notat repede cuvântul, am deschis uşa, mi-am strigat fratele si i-am spus că s-ar putea să mai vin odată. Am închis uşa. Apoi nu mai eram sigură dacă chiar am fost până la fratele meu aşa că am mai venit odată până la el ca să îl întreb. Mi-a confirmat. Dacă nu ar fi stat dovadă foile pe care le luasem, nu l-aş fi crezut. Val-vârtej înapoi. Am început să vorbesc cu Sally. Eram semi-conştientă. Reproducere: "Nu pot să cred ce mi-ai făcut! Sally, asta dacă eşti cineva, dacă chiar exişti, ai vrut să mă păcăleşti! " Apoi am vrut sa pun capacul la marker. Unde e capacul? Ia-l de unde nu-i! "Sally, ce ai făcut cu capacul meu? Da, văd, covorul este viu ( părţile albe chiar păreau vii ) . Mi-ai mâncat capacul, Sally? Ai vrut să mă păcăleşti, ai vrut să mă duci într-o casă străină. Nu pot să cred! "

Apoi am venit la fratele meu şi am aflat că acel capac îl scăpasem pe jos. M-am aşezat şi am încercat să îi povestesc, întrerupându-ma să râd ca o nebună. Râdeam de faptul că râd. Şi eram uimită. Total uimită. Şi speriată. Nu pot să înţeleg cum totul a fost atât de real. Nu îmi vine să cred cât de real a fost. Mi se pare că am ajuns în realitatea asta din întâmplare, că la fel de adevărată era cealaltă. E scary. Ce s-ar fi întâmplat dacă m-aş fi lăsat convinsă de către ei? Aş mai fi fost în stare să scriu aici? Ce s-ar fi întâmplat daca fratele meu nu ar fi fost acasă şi aş fi fost singură? Cum aş fi ştiut ca acesta e locul de unde am plecat? Şi ... să fie acesta? Nu mai ştiu.

Mi-e teamă să încerc data viitoare. Teoretic, odată cele 3-4 minute de efect maxim trecute, totul ar trebui să revină la ... normal. Dar mă întreb: dacă data viitoare voi rămâne într-atât de marcată încât voi innebuni sau voi deveni o legumă? Pare exagerat, dar îmi pare posibil. Eu sunt dispusă să risc, dar ... nu vreau să-i fac pe alţii să sufere pentru mine. Ale naibii constrângeri emoţionale! Halal libertate!

Posted by Eudaimonia